Iarna pe ulita…la Sinaia

Dragii mei, aia putini care dau un ochi sa vada ce mai delirez, am revenit dupa o saptamana de suferinta maxima…nu, nu m-a lovit brusc si miseleste vreo boala rara, doar am avut o lipsa acuta de orice fel de chef de socializare, fie ea scrisa sau vorbita.
Dar pentru ca, dupa cum bine stiu cei care ma cunosc bine, delicata mea pesoana ursuza nu rezista mult in izolare, am revenit cu forte proaspete sa povestesc pe scurt cele cateva intamplate intre timp.
Si dupa cum spuneam tura trecuta, tocmai ce asteptam emotionata ca o virgina in noaptea nuntii (daca or mai fi mirese cu asa blestem pe cap) intalnirea de taina cu minunata masina posesoare de cutia automata. Si pentru ca intotdeauna ceea ce ne scoate din minti se dovedeste de fapt a fi ceva minunat, normal ca prima intalnire a fost deosebita si plina de satisfactii…pentru mine sigur, nu stiu ce a zis masina, dar parea sa-i placa si ei.
Dupa ce s-a consumat prima atingere (damn, a fost bine rau) si am inceput sa functionam in coordonatele normale ale unei casnicii trecute de primii 3 ani (fara divort) ne-am lansat instins spre aeroport de unde trebuia recuperat Ala Micu (una bucata baiat de 27 de anisori, venit pentru prima data in Romania din tari cu muuuuult soare si curios foc sa experimenteze zapada). Recuperarea s-a executat cu succes si ne-am indreptat pe 4 roti si 3 persoane spre minunata si aglomarata vale a Prahovei, recte catre Sinaia ca e cea mai aproape.
Dupa un drum cu multe anotimpuri, mai putin cel de vara, si o paleta larga de precipitatii am ajuns in formula completa, desi m-a tentat de vreo cateva ori sa las pe drum macar pe unul , daca nu pe amandoi cei care se extaziau ce frumos e afara(?!?)
Dupa o cazare scurta si o masa la fel de scurta am scos omuletii la plimbare sau mai bine spus pentru botezul zapezii. A fost interesant sa vad cate fericire poate aduce (pentru ei) un maldar de zapada si cate amintiri (pentru mine) poate rascoli bucuria altora la vederea zapezii. Asa ca am inghetat multumitor si ne-am retras la caldurica pentru ca, hai sa recunoastem, oricat de frumoasa e iarna, tot mai minunata e daca esti inauntru si cu o cana de vin fiert in nas.
A doua zi am decis de comun acord sa-i duc pe munte la cota 2000 sa vada minunatie de munti incarcati de zapada si cu aceasta ocazie sa se tavaleasca si ei in copilarie. Programul fiind votat ne-am imbarcat vioi in telegondola si am poposit ca niste floricele la cota 1400. Soare, lume, minunat! Eu infofolita, ei doi ca niste turisti de oras picati in mijlocul muntelui si ducand cate o saniuta, afara frig in limite normale.
Ne-am suit in telecabina si hop catre 2000 plini de voiosie si caldura in zambete. Pe la mijlocul drumului s-a dus caldura, zambetele au ramas de la frig, de fapt am zambit 2 zile dupa aia pana cand mi s-a dezghetat fata. Dar era frumos, banuiesc ca era, pentru ca nu vedeam de ceata la 2 m in orice directie si oricum retina mea era paralizata de la viscolul care dadea ture prin zona…turist fiind banuiesc.
Am ajuns zambitori la 2000, ceata impreuna cu noi, frigul ne astepta acolo si le-am expus foarte colorat parerea mea despre iarna, munte si desteptii care vor sa experimenteze zapada la minus mii de grade…..dupa care am tradus in engleza ce frumos este cand e soare. Am baut un ceai, cred ca era ceai ca nu mai aveam gust si miros, si i-am admirat cum se tavaleau fericiti in zapada (in blugi, hanorac si pantofi). Bucuria lor a durat putin, ma intreb oare de ce din moment ce era o vreme minunata de iarna la 2000 altitudine, asa ca ne-am orientat prin ceata spre telecabina ca sa redescoperim placerea unei incaperi calde si asezonate cu muuuuult alcool.
Una peste alta am vazut munti, zapada, Peles, Brasov si multa zapada, am supravietuit frigului si am baut foarte mult ca sa contracarez efectul deprimant al iernii asupra mea.
Dar am supravietuit eroic, am avut un we minunat in urma caruia am concluzionat ca Africa de Sud are niste oameni pe care merita sa-i cunosti mai bine…si ca masina mea clar va avea cutie automata si scaune incalzite!