Intrucat vineri am fost recompensati prin cuvenitele buline meritate pentru o luna de munca asidua conform contractului de munca, am decis prin vot nominal si nesecret ca se cere niste alcool pentru a obtine nuata de optimism necesara urmatoarei luni. Si cum alcoolul il savurezi cel mai bine in fum, aglomeratie si cu muzica data la maxim s-a pus la cale vizitarea unui lacas de maxima cultura si civilizatie, recte un club de noapte. Dupa un studiu amplu si documentat efectuat printr-o navigare haotica a netului s-a decis locatia castigatoare si s-a purces la rezervarea unei mese pe care sa se odihneasca paharele aferente pe perioada dezlantuirii elanului frenetico-dansant. Cum era de asteptat locatia cu pricina ne-a dat un flit sec din cauza de prea multi adepti asa incat s-a decis spontan sa incercam un nou lacas si pentru ca toti ne aflam intr-o dispozitie pioasa din motive de buline a fost declarat castigator TSC(aka The Silver Church, Plevnei 61).
Si ia uite cum sambata la drum de seara ne-am intalnit cu mic cu mare ca sa purcedem la degustarea catorva lichide bahice pe ritmuri de 13 (respectiv trupa care s-a produs live in seara cu pricina). TSC ne-a primit cu drag in schimbul a 20 de buline si ne-a asezat la o masuta insetata de lichide si cultura. Decorul reusit, cat se vedea pe intuneric, niste canapele argintii perfect asortate cu „my shiny shoes” , asezate sub niste arcade gothice asezonate cu candelabre de cristal. Locul mare si aerisit, lumea pestrita dar de calitate, ospatarii vioi si usor de reperat iar calitatea maxima pe care o adaug cu placere la multe plusuri descoperite la TSC au fost preturile vehiculate. Oamenii chiar nu o dau de gard cu bulinele solicitate! Cu alte cuvinte muzica a fost reusita (un pic prea multa rockareala dupa gustul meu in ceea ce priveste trupa, dar frumos), bautura multa si foarte accesibila, lumea venita sa se distreze nu la etalat figuri, in mod sigur merita repetata experienta.
Deci, see you next time in TSC!
marți, 10 martie 2009
vineri, 6 martie 2009
Hard Rock Cafe
Revenirea in Bucuresti dupa zapada si frig a fost chiar spectaculos de savurata de subsemnata...si chiar nu prea sunt motive sa te bucuri ca revii in Bucuresti. Recunosc ca placerea a fost si rezultatul repetatelor multumiri si urale fericite ale celor doi proaspat initiati in ale iernii. Si pentru a exprima intr-un fel aprecierea minunatelor mele calitati de gazda care au conferit atata fericire (si jur ca n-am facut nimic in afara de-a bodogani ca stau in frig si zapada) am fost invitata la o bere de despartire intrucat Ala Micu isi lua zborul spre tarile calde. Invitatia a fost gratios acceptata si prin urmare am adastat pentru o seara intr-o formula de patru la Hard Rock Cafe. Berea buna, mancarea si ea a mers bine desi s-a lasat asteptata cam mult (vita trebuia vanata, puii jumuliti, legumele culese), atmosfera decenta si lipsita de ceata fumatorilor care isi executau placerile intr-un acvariu adiacent. Una peste alta a fost o seara placuta, acompaniata de o banda live….vocile minunate, muzica super ok, un pic ciudatei ca aspect, dar dupa 4 beri deja nu mai conta.
Bucuria serii a fost revederea cu Cea Care Canta, pe care nu o mai vazusem de aproape un an, si care a avut si ea fro 3 melodii in programul serii….nice!
Si pentru ca-mi place sa concluzionez, daca treci cu vederea preturile usor sarite din cotele bunului simt si faptul ca trebuie sa vanezi ospatari (foarte amabili de altfel), dupa care sa astepti cu maxima rabdare mancarea, locul merita o seara in compania prietenilor cu care nu prea ai ce sa vorbesti, intrucat muzica e foarte tare. Deci cu alte cuvinte e bine sa mergi acolo ca invitat, altfel in mod sigur vei gasi cel putin un motiv sa te enervezi…parerea mea!
Bucuria serii a fost revederea cu Cea Care Canta, pe care nu o mai vazusem de aproape un an, si care a avut si ea fro 3 melodii in programul serii….nice!
Si pentru ca-mi place sa concluzionez, daca treci cu vederea preturile usor sarite din cotele bunului simt si faptul ca trebuie sa vanezi ospatari (foarte amabili de altfel), dupa care sa astepti cu maxima rabdare mancarea, locul merita o seara in compania prietenilor cu care nu prea ai ce sa vorbesti, intrucat muzica e foarte tare. Deci cu alte cuvinte e bine sa mergi acolo ca invitat, altfel in mod sigur vei gasi cel putin un motiv sa te enervezi…parerea mea!
joi, 5 martie 2009
Iarna pe ulita…la Sinaia
Dragii mei, aia putini care dau un ochi sa vada ce mai delirez, am revenit dupa o saptamana de suferinta maxima…nu, nu m-a lovit brusc si miseleste vreo boala rara, doar am avut o lipsa acuta de orice fel de chef de socializare, fie ea scrisa sau vorbita.
Dar pentru ca, dupa cum bine stiu cei care ma cunosc bine, delicata mea pesoana ursuza nu rezista mult in izolare, am revenit cu forte proaspete sa povestesc pe scurt cele cateva intamplate intre timp.
Si dupa cum spuneam tura trecuta, tocmai ce asteptam emotionata ca o virgina in noaptea nuntii (daca or mai fi mirese cu asa blestem pe cap) intalnirea de taina cu minunata masina posesoare de cutia automata. Si pentru ca intotdeauna ceea ce ne scoate din minti se dovedeste de fapt a fi ceva minunat, normal ca prima intalnire a fost deosebita si plina de satisfactii…pentru mine sigur, nu stiu ce a zis masina, dar parea sa-i placa si ei.
Dupa ce s-a consumat prima atingere (damn, a fost bine rau) si am inceput sa functionam in coordonatele normale ale unei casnicii trecute de primii 3 ani (fara divort) ne-am lansat instins spre aeroport de unde trebuia recuperat Ala Micu (una bucata baiat de 27 de anisori, venit pentru prima data in Romania din tari cu muuuuult soare si curios foc sa experimenteze zapada). Recuperarea s-a executat cu succes si ne-am indreptat pe 4 roti si 3 persoane spre minunata si aglomarata vale a Prahovei, recte catre Sinaia ca e cea mai aproape.
Dupa un drum cu multe anotimpuri, mai putin cel de vara, si o paleta larga de precipitatii am ajuns in formula completa, desi m-a tentat de vreo cateva ori sa las pe drum macar pe unul , daca nu pe amandoi cei care se extaziau ce frumos e afara(?!?)
Dupa o cazare scurta si o masa la fel de scurta am scos omuletii la plimbare sau mai bine spus pentru botezul zapezii. A fost interesant sa vad cate fericire poate aduce (pentru ei) un maldar de zapada si cate amintiri (pentru mine) poate rascoli bucuria altora la vederea zapezii. Asa ca am inghetat multumitor si ne-am retras la caldurica pentru ca, hai sa recunoastem, oricat de frumoasa e iarna, tot mai minunata e daca esti inauntru si cu o cana de vin fiert in nas.
A doua zi am decis de comun acord sa-i duc pe munte la cota 2000 sa vada minunatie de munti incarcati de zapada si cu aceasta ocazie sa se tavaleasca si ei in copilarie. Programul fiind votat ne-am imbarcat vioi in telegondola si am poposit ca niste floricele la cota 1400. Soare, lume, minunat! Eu infofolita, ei doi ca niste turisti de oras picati in mijlocul muntelui si ducand cate o saniuta, afara frig in limite normale.
Ne-am suit in telecabina si hop catre 2000 plini de voiosie si caldura in zambete. Pe la mijlocul drumului s-a dus caldura, zambetele au ramas de la frig, de fapt am zambit 2 zile dupa aia pana cand mi s-a dezghetat fata. Dar era frumos, banuiesc ca era, pentru ca nu vedeam de ceata la 2 m in orice directie si oricum retina mea era paralizata de la viscolul care dadea ture prin zona…turist fiind banuiesc.
Am ajuns zambitori la 2000, ceata impreuna cu noi, frigul ne astepta acolo si le-am expus foarte colorat parerea mea despre iarna, munte si desteptii care vor sa experimenteze zapada la minus mii de grade…..dupa care am tradus in engleza ce frumos este cand e soare. Am baut un ceai, cred ca era ceai ca nu mai aveam gust si miros, si i-am admirat cum se tavaleau fericiti in zapada (in blugi, hanorac si pantofi). Bucuria lor a durat putin, ma intreb oare de ce din moment ce era o vreme minunata de iarna la 2000 altitudine, asa ca ne-am orientat prin ceata spre telecabina ca sa redescoperim placerea unei incaperi calde si asezonate cu muuuuult alcool.
Una peste alta am vazut munti, zapada, Peles, Brasov si multa zapada, am supravietuit frigului si am baut foarte mult ca sa contracarez efectul deprimant al iernii asupra mea.
Dar am supravietuit eroic, am avut un we minunat in urma caruia am concluzionat ca Africa de Sud are niste oameni pe care merita sa-i cunosti mai bine…si ca masina mea clar va avea cutie automata si scaune incalzite!
Dar pentru ca, dupa cum bine stiu cei care ma cunosc bine, delicata mea pesoana ursuza nu rezista mult in izolare, am revenit cu forte proaspete sa povestesc pe scurt cele cateva intamplate intre timp.
Si dupa cum spuneam tura trecuta, tocmai ce asteptam emotionata ca o virgina in noaptea nuntii (daca or mai fi mirese cu asa blestem pe cap) intalnirea de taina cu minunata masina posesoare de cutia automata. Si pentru ca intotdeauna ceea ce ne scoate din minti se dovedeste de fapt a fi ceva minunat, normal ca prima intalnire a fost deosebita si plina de satisfactii…pentru mine sigur, nu stiu ce a zis masina, dar parea sa-i placa si ei.
Dupa ce s-a consumat prima atingere (damn, a fost bine rau) si am inceput sa functionam in coordonatele normale ale unei casnicii trecute de primii 3 ani (fara divort) ne-am lansat instins spre aeroport de unde trebuia recuperat Ala Micu (una bucata baiat de 27 de anisori, venit pentru prima data in Romania din tari cu muuuuult soare si curios foc sa experimenteze zapada). Recuperarea s-a executat cu succes si ne-am indreptat pe 4 roti si 3 persoane spre minunata si aglomarata vale a Prahovei, recte catre Sinaia ca e cea mai aproape.
Dupa un drum cu multe anotimpuri, mai putin cel de vara, si o paleta larga de precipitatii am ajuns in formula completa, desi m-a tentat de vreo cateva ori sa las pe drum macar pe unul , daca nu pe amandoi cei care se extaziau ce frumos e afara(?!?)
Dupa o cazare scurta si o masa la fel de scurta am scos omuletii la plimbare sau mai bine spus pentru botezul zapezii. A fost interesant sa vad cate fericire poate aduce (pentru ei) un maldar de zapada si cate amintiri (pentru mine) poate rascoli bucuria altora la vederea zapezii. Asa ca am inghetat multumitor si ne-am retras la caldurica pentru ca, hai sa recunoastem, oricat de frumoasa e iarna, tot mai minunata e daca esti inauntru si cu o cana de vin fiert in nas.
A doua zi am decis de comun acord sa-i duc pe munte la cota 2000 sa vada minunatie de munti incarcati de zapada si cu aceasta ocazie sa se tavaleasca si ei in copilarie. Programul fiind votat ne-am imbarcat vioi in telegondola si am poposit ca niste floricele la cota 1400. Soare, lume, minunat! Eu infofolita, ei doi ca niste turisti de oras picati in mijlocul muntelui si ducand cate o saniuta, afara frig in limite normale.
Ne-am suit in telecabina si hop catre 2000 plini de voiosie si caldura in zambete. Pe la mijlocul drumului s-a dus caldura, zambetele au ramas de la frig, de fapt am zambit 2 zile dupa aia pana cand mi s-a dezghetat fata. Dar era frumos, banuiesc ca era, pentru ca nu vedeam de ceata la 2 m in orice directie si oricum retina mea era paralizata de la viscolul care dadea ture prin zona…turist fiind banuiesc.
Am ajuns zambitori la 2000, ceata impreuna cu noi, frigul ne astepta acolo si le-am expus foarte colorat parerea mea despre iarna, munte si desteptii care vor sa experimenteze zapada la minus mii de grade…..dupa care am tradus in engleza ce frumos este cand e soare. Am baut un ceai, cred ca era ceai ca nu mai aveam gust si miros, si i-am admirat cum se tavaleau fericiti in zapada (in blugi, hanorac si pantofi). Bucuria lor a durat putin, ma intreb oare de ce din moment ce era o vreme minunata de iarna la 2000 altitudine, asa ca ne-am orientat prin ceata spre telecabina ca sa redescoperim placerea unei incaperi calde si asezonate cu muuuuult alcool.
Una peste alta am vazut munti, zapada, Peles, Brasov si multa zapada, am supravietuit frigului si am baut foarte mult ca sa contracarez efectul deprimant al iernii asupra mea.
Dar am supravietuit eroic, am avut un we minunat in urma caruia am concluzionat ca Africa de Sud are niste oameni pe care merita sa-i cunosti mai bine…si ca masina mea clar va avea cutie automata si scaune incalzite!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)