Intrucat vineri am fost recompensati prin cuvenitele buline meritate pentru o luna de munca asidua conform contractului de munca, am decis prin vot nominal si nesecret ca se cere niste alcool pentru a obtine nuata de optimism necesara urmatoarei luni. Si cum alcoolul il savurezi cel mai bine in fum, aglomeratie si cu muzica data la maxim s-a pus la cale vizitarea unui lacas de maxima cultura si civilizatie, recte un club de noapte. Dupa un studiu amplu si documentat efectuat printr-o navigare haotica a netului s-a decis locatia castigatoare si s-a purces la rezervarea unei mese pe care sa se odihneasca paharele aferente pe perioada dezlantuirii elanului frenetico-dansant. Cum era de asteptat locatia cu pricina ne-a dat un flit sec din cauza de prea multi adepti asa incat s-a decis spontan sa incercam un nou lacas si pentru ca toti ne aflam intr-o dispozitie pioasa din motive de buline a fost declarat castigator TSC(aka The Silver Church, Plevnei 61).
Si ia uite cum sambata la drum de seara ne-am intalnit cu mic cu mare ca sa purcedem la degustarea catorva lichide bahice pe ritmuri de 13 (respectiv trupa care s-a produs live in seara cu pricina). TSC ne-a primit cu drag in schimbul a 20 de buline si ne-a asezat la o masuta insetata de lichide si cultura. Decorul reusit, cat se vedea pe intuneric, niste canapele argintii perfect asortate cu „my shiny shoes” , asezate sub niste arcade gothice asezonate cu candelabre de cristal. Locul mare si aerisit, lumea pestrita dar de calitate, ospatarii vioi si usor de reperat iar calitatea maxima pe care o adaug cu placere la multe plusuri descoperite la TSC au fost preturile vehiculate. Oamenii chiar nu o dau de gard cu bulinele solicitate! Cu alte cuvinte muzica a fost reusita (un pic prea multa rockareala dupa gustul meu in ceea ce priveste trupa, dar frumos), bautura multa si foarte accesibila, lumea venita sa se distreze nu la etalat figuri, in mod sigur merita repetata experienta.
Deci, see you next time in TSC!
marți, 10 martie 2009
vineri, 6 martie 2009
Hard Rock Cafe
Revenirea in Bucuresti dupa zapada si frig a fost chiar spectaculos de savurata de subsemnata...si chiar nu prea sunt motive sa te bucuri ca revii in Bucuresti. Recunosc ca placerea a fost si rezultatul repetatelor multumiri si urale fericite ale celor doi proaspat initiati in ale iernii. Si pentru a exprima intr-un fel aprecierea minunatelor mele calitati de gazda care au conferit atata fericire (si jur ca n-am facut nimic in afara de-a bodogani ca stau in frig si zapada) am fost invitata la o bere de despartire intrucat Ala Micu isi lua zborul spre tarile calde. Invitatia a fost gratios acceptata si prin urmare am adastat pentru o seara intr-o formula de patru la Hard Rock Cafe. Berea buna, mancarea si ea a mers bine desi s-a lasat asteptata cam mult (vita trebuia vanata, puii jumuliti, legumele culese), atmosfera decenta si lipsita de ceata fumatorilor care isi executau placerile intr-un acvariu adiacent. Una peste alta a fost o seara placuta, acompaniata de o banda live….vocile minunate, muzica super ok, un pic ciudatei ca aspect, dar dupa 4 beri deja nu mai conta.
Bucuria serii a fost revederea cu Cea Care Canta, pe care nu o mai vazusem de aproape un an, si care a avut si ea fro 3 melodii in programul serii….nice!
Si pentru ca-mi place sa concluzionez, daca treci cu vederea preturile usor sarite din cotele bunului simt si faptul ca trebuie sa vanezi ospatari (foarte amabili de altfel), dupa care sa astepti cu maxima rabdare mancarea, locul merita o seara in compania prietenilor cu care nu prea ai ce sa vorbesti, intrucat muzica e foarte tare. Deci cu alte cuvinte e bine sa mergi acolo ca invitat, altfel in mod sigur vei gasi cel putin un motiv sa te enervezi…parerea mea!
Bucuria serii a fost revederea cu Cea Care Canta, pe care nu o mai vazusem de aproape un an, si care a avut si ea fro 3 melodii in programul serii….nice!
Si pentru ca-mi place sa concluzionez, daca treci cu vederea preturile usor sarite din cotele bunului simt si faptul ca trebuie sa vanezi ospatari (foarte amabili de altfel), dupa care sa astepti cu maxima rabdare mancarea, locul merita o seara in compania prietenilor cu care nu prea ai ce sa vorbesti, intrucat muzica e foarte tare. Deci cu alte cuvinte e bine sa mergi acolo ca invitat, altfel in mod sigur vei gasi cel putin un motiv sa te enervezi…parerea mea!
joi, 5 martie 2009
Iarna pe ulita…la Sinaia
Dragii mei, aia putini care dau un ochi sa vada ce mai delirez, am revenit dupa o saptamana de suferinta maxima…nu, nu m-a lovit brusc si miseleste vreo boala rara, doar am avut o lipsa acuta de orice fel de chef de socializare, fie ea scrisa sau vorbita.
Dar pentru ca, dupa cum bine stiu cei care ma cunosc bine, delicata mea pesoana ursuza nu rezista mult in izolare, am revenit cu forte proaspete sa povestesc pe scurt cele cateva intamplate intre timp.
Si dupa cum spuneam tura trecuta, tocmai ce asteptam emotionata ca o virgina in noaptea nuntii (daca or mai fi mirese cu asa blestem pe cap) intalnirea de taina cu minunata masina posesoare de cutia automata. Si pentru ca intotdeauna ceea ce ne scoate din minti se dovedeste de fapt a fi ceva minunat, normal ca prima intalnire a fost deosebita si plina de satisfactii…pentru mine sigur, nu stiu ce a zis masina, dar parea sa-i placa si ei.
Dupa ce s-a consumat prima atingere (damn, a fost bine rau) si am inceput sa functionam in coordonatele normale ale unei casnicii trecute de primii 3 ani (fara divort) ne-am lansat instins spre aeroport de unde trebuia recuperat Ala Micu (una bucata baiat de 27 de anisori, venit pentru prima data in Romania din tari cu muuuuult soare si curios foc sa experimenteze zapada). Recuperarea s-a executat cu succes si ne-am indreptat pe 4 roti si 3 persoane spre minunata si aglomarata vale a Prahovei, recte catre Sinaia ca e cea mai aproape.
Dupa un drum cu multe anotimpuri, mai putin cel de vara, si o paleta larga de precipitatii am ajuns in formula completa, desi m-a tentat de vreo cateva ori sa las pe drum macar pe unul , daca nu pe amandoi cei care se extaziau ce frumos e afara(?!?)
Dupa o cazare scurta si o masa la fel de scurta am scos omuletii la plimbare sau mai bine spus pentru botezul zapezii. A fost interesant sa vad cate fericire poate aduce (pentru ei) un maldar de zapada si cate amintiri (pentru mine) poate rascoli bucuria altora la vederea zapezii. Asa ca am inghetat multumitor si ne-am retras la caldurica pentru ca, hai sa recunoastem, oricat de frumoasa e iarna, tot mai minunata e daca esti inauntru si cu o cana de vin fiert in nas.
A doua zi am decis de comun acord sa-i duc pe munte la cota 2000 sa vada minunatie de munti incarcati de zapada si cu aceasta ocazie sa se tavaleasca si ei in copilarie. Programul fiind votat ne-am imbarcat vioi in telegondola si am poposit ca niste floricele la cota 1400. Soare, lume, minunat! Eu infofolita, ei doi ca niste turisti de oras picati in mijlocul muntelui si ducand cate o saniuta, afara frig in limite normale.
Ne-am suit in telecabina si hop catre 2000 plini de voiosie si caldura in zambete. Pe la mijlocul drumului s-a dus caldura, zambetele au ramas de la frig, de fapt am zambit 2 zile dupa aia pana cand mi s-a dezghetat fata. Dar era frumos, banuiesc ca era, pentru ca nu vedeam de ceata la 2 m in orice directie si oricum retina mea era paralizata de la viscolul care dadea ture prin zona…turist fiind banuiesc.
Am ajuns zambitori la 2000, ceata impreuna cu noi, frigul ne astepta acolo si le-am expus foarte colorat parerea mea despre iarna, munte si desteptii care vor sa experimenteze zapada la minus mii de grade…..dupa care am tradus in engleza ce frumos este cand e soare. Am baut un ceai, cred ca era ceai ca nu mai aveam gust si miros, si i-am admirat cum se tavaleau fericiti in zapada (in blugi, hanorac si pantofi). Bucuria lor a durat putin, ma intreb oare de ce din moment ce era o vreme minunata de iarna la 2000 altitudine, asa ca ne-am orientat prin ceata spre telecabina ca sa redescoperim placerea unei incaperi calde si asezonate cu muuuuult alcool.
Una peste alta am vazut munti, zapada, Peles, Brasov si multa zapada, am supravietuit frigului si am baut foarte mult ca sa contracarez efectul deprimant al iernii asupra mea.
Dar am supravietuit eroic, am avut un we minunat in urma caruia am concluzionat ca Africa de Sud are niste oameni pe care merita sa-i cunosti mai bine…si ca masina mea clar va avea cutie automata si scaune incalzite!
Dar pentru ca, dupa cum bine stiu cei care ma cunosc bine, delicata mea pesoana ursuza nu rezista mult in izolare, am revenit cu forte proaspete sa povestesc pe scurt cele cateva intamplate intre timp.
Si dupa cum spuneam tura trecuta, tocmai ce asteptam emotionata ca o virgina in noaptea nuntii (daca or mai fi mirese cu asa blestem pe cap) intalnirea de taina cu minunata masina posesoare de cutia automata. Si pentru ca intotdeauna ceea ce ne scoate din minti se dovedeste de fapt a fi ceva minunat, normal ca prima intalnire a fost deosebita si plina de satisfactii…pentru mine sigur, nu stiu ce a zis masina, dar parea sa-i placa si ei.
Dupa ce s-a consumat prima atingere (damn, a fost bine rau) si am inceput sa functionam in coordonatele normale ale unei casnicii trecute de primii 3 ani (fara divort) ne-am lansat instins spre aeroport de unde trebuia recuperat Ala Micu (una bucata baiat de 27 de anisori, venit pentru prima data in Romania din tari cu muuuuult soare si curios foc sa experimenteze zapada). Recuperarea s-a executat cu succes si ne-am indreptat pe 4 roti si 3 persoane spre minunata si aglomarata vale a Prahovei, recte catre Sinaia ca e cea mai aproape.
Dupa un drum cu multe anotimpuri, mai putin cel de vara, si o paleta larga de precipitatii am ajuns in formula completa, desi m-a tentat de vreo cateva ori sa las pe drum macar pe unul , daca nu pe amandoi cei care se extaziau ce frumos e afara(?!?)
Dupa o cazare scurta si o masa la fel de scurta am scos omuletii la plimbare sau mai bine spus pentru botezul zapezii. A fost interesant sa vad cate fericire poate aduce (pentru ei) un maldar de zapada si cate amintiri (pentru mine) poate rascoli bucuria altora la vederea zapezii. Asa ca am inghetat multumitor si ne-am retras la caldurica pentru ca, hai sa recunoastem, oricat de frumoasa e iarna, tot mai minunata e daca esti inauntru si cu o cana de vin fiert in nas.
A doua zi am decis de comun acord sa-i duc pe munte la cota 2000 sa vada minunatie de munti incarcati de zapada si cu aceasta ocazie sa se tavaleasca si ei in copilarie. Programul fiind votat ne-am imbarcat vioi in telegondola si am poposit ca niste floricele la cota 1400. Soare, lume, minunat! Eu infofolita, ei doi ca niste turisti de oras picati in mijlocul muntelui si ducand cate o saniuta, afara frig in limite normale.
Ne-am suit in telecabina si hop catre 2000 plini de voiosie si caldura in zambete. Pe la mijlocul drumului s-a dus caldura, zambetele au ramas de la frig, de fapt am zambit 2 zile dupa aia pana cand mi s-a dezghetat fata. Dar era frumos, banuiesc ca era, pentru ca nu vedeam de ceata la 2 m in orice directie si oricum retina mea era paralizata de la viscolul care dadea ture prin zona…turist fiind banuiesc.
Am ajuns zambitori la 2000, ceata impreuna cu noi, frigul ne astepta acolo si le-am expus foarte colorat parerea mea despre iarna, munte si desteptii care vor sa experimenteze zapada la minus mii de grade…..dupa care am tradus in engleza ce frumos este cand e soare. Am baut un ceai, cred ca era ceai ca nu mai aveam gust si miros, si i-am admirat cum se tavaleau fericiti in zapada (in blugi, hanorac si pantofi). Bucuria lor a durat putin, ma intreb oare de ce din moment ce era o vreme minunata de iarna la 2000 altitudine, asa ca ne-am orientat prin ceata spre telecabina ca sa redescoperim placerea unei incaperi calde si asezonate cu muuuuult alcool.
Una peste alta am vazut munti, zapada, Peles, Brasov si multa zapada, am supravietuit frigului si am baut foarte mult ca sa contracarez efectul deprimant al iernii asupra mea.
Dar am supravietuit eroic, am avut un we minunat in urma caruia am concluzionat ca Africa de Sud are niste oameni pe care merita sa-i cunosti mai bine…si ca masina mea clar va avea cutie automata si scaune incalzite!
sâmbătă, 21 februarie 2009
Preludiul unei aventuri
Azi am avut o dupa-amiaza agitata si nu pentru ca m-a defrisat taifunul de munca ci pentru ca am descoperit mersul pe jos/apa calda, recte faptul ca orice este nou si brusc aparut in orizontul cuiva, sperie. In cazul meu panicheaza si ma face sa devin muuult mai agitata decat sunt de obicei….nu inteleg surasul ironic de pe fetele celor care ma cunosc, asa ca trec mai departe. Si cum filozofam cateva randuri mai sus, azi am aflat cu melancolica stupoare ca desi am condus N kilometri, cu scop sau fara, nu am colaborat nici macar un metru cu vreo masina mandra posesoare a unei cutii automate. Problema nu pare grava, dar la mine aceasta constatare venea ca preludiu la drumul pe care il fac maine la Sinaia….si nu oricum ci in calitate de sofer. Dupa ce am asimilat informatia, ironia faptului ca stateam atat de relaxata ca nu sunt crize existentiale de rezolvat, neuronul meu a intrat brusc in fibrilatie….cauta solutii sau se simtea singur, inca nu am depistat cauza…asa ca m-am pus hotarata pe treaba. Neeeeaaaaah, nu am cautat una bucata masina de acest soi nobil ca sa vad daca are vreo antipatie incipienta si nesolutionabila fata de mine, ci am apelat la solutia general valabila…intreaba un prieten!!
Cum poti sa faci asta daca esti un angajat devotat si constincios? Normal, pe messenger!
Asa ca am lansat urletul de femela ranita iar Omu’ a reactionat prompt presupunand logic, ca orice persoana apta la cap, ca sunt asediata de hoarde barbare pregatite sa-mi faca orice…ei mie sau eu lor, una din doua.
In urma expunerii succinte, imi place mie sa cred, ce credeti ca a facut Omu’? Nu, nu m-a facut femeie proasta, cine dracu v-a dat voua carnet, stati naibii la cratita si fiti supuse mascului destept, frumos si devreme acasa ci a inceput calm sa-mi explice cam ce ar trebui sa fac (vroia chiar sa-mi trimita poze ca poate sunt chiar blonda rau si nu inteleg ce zvoneste el acolo). Cu alte cuvinte dragii mei, azi am luat lectii de condus pe messenger, am aflat ca trebuie sa-mi ignor piciorul stang si mana dreapta dar mai ales faptul ca daca afli brusc ca nu te pricepi la ceva si acel ceva trebuie prestat imediat si cu martori, te panichezi direct. Nu e cazul sa mai spun cam in ce derapaje s-a dus discutia avand ca pornire importanta de a tine un picior pe sus si de a nu pune mana pe schimbator…in timpul mersului, normal….ca nu ne stim asa de bine….inca!
Concluzionand, maine dupa-amiaza voi deveni intima (prima data pentru intaiasi oara si sper sa fie blanda cu mine) cu acea necunoscuta de care toata lumea zice ca o sa-mi placa…cutia automata. In cazul in care stiti vreun Emo si vreti sa-l faceti fericit, scoateti-l maine in drumul meu. Chiar daca totul va fi spectaculos de bine, sigur o sa traiasca fiorul incertitudinii!!
Drum bun sa am si revin cu amanunte dupa aventura….ca de preludiu v-am zis.
Cum poti sa faci asta daca esti un angajat devotat si constincios? Normal, pe messenger!
Asa ca am lansat urletul de femela ranita iar Omu’ a reactionat prompt presupunand logic, ca orice persoana apta la cap, ca sunt asediata de hoarde barbare pregatite sa-mi faca orice…ei mie sau eu lor, una din doua.
In urma expunerii succinte, imi place mie sa cred, ce credeti ca a facut Omu’? Nu, nu m-a facut femeie proasta, cine dracu v-a dat voua carnet, stati naibii la cratita si fiti supuse mascului destept, frumos si devreme acasa ci a inceput calm sa-mi explice cam ce ar trebui sa fac (vroia chiar sa-mi trimita poze ca poate sunt chiar blonda rau si nu inteleg ce zvoneste el acolo). Cu alte cuvinte dragii mei, azi am luat lectii de condus pe messenger, am aflat ca trebuie sa-mi ignor piciorul stang si mana dreapta dar mai ales faptul ca daca afli brusc ca nu te pricepi la ceva si acel ceva trebuie prestat imediat si cu martori, te panichezi direct. Nu e cazul sa mai spun cam in ce derapaje s-a dus discutia avand ca pornire importanta de a tine un picior pe sus si de a nu pune mana pe schimbator…in timpul mersului, normal….ca nu ne stim asa de bine….inca!
Concluzionand, maine dupa-amiaza voi deveni intima (prima data pentru intaiasi oara si sper sa fie blanda cu mine) cu acea necunoscuta de care toata lumea zice ca o sa-mi placa…cutia automata. In cazul in care stiti vreun Emo si vreti sa-l faceti fericit, scoateti-l maine in drumul meu. Chiar daca totul va fi spectaculos de bine, sigur o sa traiasca fiorul incertitudinii!!
Drum bun sa am si revin cu amanunte dupa aventura….ca de preludiu v-am zis.
vineri, 20 februarie 2009
Engage!
Traiesc din revelatii. Si cand spun asta nu ma refer la revelatii uluitoare, maiestoase si direct brevetabile intru schimbarea clara a existentei mele sociale si finaciare. Neah, revelatiile mele sunt cotidiene, plictisitoare si plate prin lipsa implicatiilor „mistico-karmice”, daaar…caci exista si un dar/stai sa vezi…revelatiile mele lovesc parsiveste la temelia linistii mele de om multumit in existenta lui marunta si comuna.
Acum ca mi-am facut introducerea minunat de literara revin cu picioarele pe tastatura si trimit in eter ofuscarea provenita din revelatia verde-inchis fiere inflamata ca sunt doar o tuta senila (pardon, memorie selectiva) care a fost debarcata pe un peron in mijlocul lui pustiu/ habar n-am unde sunt campul ma-sii.
Si stau in pustiu/ habar n-am unde sunt campul ma-sii si ma uit la balarii, praf (in ochi, nas si alte parti, nu detaliez) si admir cerul (foarte frumos de altfel) ca sa nu vad ca stau a proasta in mijlocul ciulinilor. Si stau asa de cativa anisori si ma uit cum trec unii si altii in trenuri, mai de marfa, mai de lux, in timp ce eu stau ca harciogul multumit in balarii, fericita ca nu sunt pasari de prada (sper cel putin) sa-mi smotoceasca blanita minunat de imbacsita de praful statului degeaba in camp pustiu.
Se mai opreste unul-altul (mai fac si trenurile pana) socializam vioi sau ipocrit, ei pleaca si eu…da, ati ghicit, stau ca tuta in pustiu/ habar n-am unde sunt campul ma-sii.
Si aici inchid paranteza, pe care probabil ca nu am deschis-o dar nu conteaza aici in balariile mele, si revin la revelatia ce m-a lovit azi parsiveste.
Ce naiba stau eu ca tuta in camp, in loc sa ma sui si eu in vreun mijloc de transport (surprinzator de aia se numeste asa, ca sa transporte) si sa ma duc spre ceva….nu stiu spre ce, unde si de ce, dar daca altii sunt in miscare eu de ce naiba stau in praf/camp/balarii (cerul frumos de altfel)
Si ia uite cum o revelatie mica, plictisitoare prin platitudinea ei a dat nastere unei porniri draconice de a ma sui in primul tren/mocanita ce-o fi ea.
Asa ca dragii mei sunt pe cai mari spre urmatoarea halta! Revin cu amanunte din proaspat infiintatul meu jurnal de bord…
Engage Captain Picard!!!....nu, nu am personalitate multipla (sper, altfel o sa iasa mare iures ca sigur sunt certarete toate personalitatile mele).
Acum ca mi-am facut introducerea minunat de literara revin cu picioarele pe tastatura si trimit in eter ofuscarea provenita din revelatia verde-inchis fiere inflamata ca sunt doar o tuta senila (pardon, memorie selectiva) care a fost debarcata pe un peron in mijlocul lui pustiu/ habar n-am unde sunt campul ma-sii.
Si stau in pustiu/ habar n-am unde sunt campul ma-sii si ma uit la balarii, praf (in ochi, nas si alte parti, nu detaliez) si admir cerul (foarte frumos de altfel) ca sa nu vad ca stau a proasta in mijlocul ciulinilor. Si stau asa de cativa anisori si ma uit cum trec unii si altii in trenuri, mai de marfa, mai de lux, in timp ce eu stau ca harciogul multumit in balarii, fericita ca nu sunt pasari de prada (sper cel putin) sa-mi smotoceasca blanita minunat de imbacsita de praful statului degeaba in camp pustiu.
Se mai opreste unul-altul (mai fac si trenurile pana) socializam vioi sau ipocrit, ei pleaca si eu…da, ati ghicit, stau ca tuta in pustiu/ habar n-am unde sunt campul ma-sii.
Si aici inchid paranteza, pe care probabil ca nu am deschis-o dar nu conteaza aici in balariile mele, si revin la revelatia ce m-a lovit azi parsiveste.
Ce naiba stau eu ca tuta in camp, in loc sa ma sui si eu in vreun mijloc de transport (surprinzator de aia se numeste asa, ca sa transporte) si sa ma duc spre ceva….nu stiu spre ce, unde si de ce, dar daca altii sunt in miscare eu de ce naiba stau in praf/camp/balarii (cerul frumos de altfel)
Si ia uite cum o revelatie mica, plictisitoare prin platitudinea ei a dat nastere unei porniri draconice de a ma sui in primul tren/mocanita ce-o fi ea.
Asa ca dragii mei sunt pe cai mari spre urmatoarea halta! Revin cu amanunte din proaspat infiintatul meu jurnal de bord…
Engage Captain Picard!!!....nu, nu am personalitate multipla (sper, altfel o sa iasa mare iures ca sigur sunt certarete toate personalitatile mele).
joi, 19 februarie 2009
O dimineata in taigaua bucuresteana
Azi dimineata am fost trezita brutal din somnu-mi dulce de suavul dialog intre Cea cu Ochi Verzi (minunata mea matusa) si Cea Scunda cu Voce Mare si Ragusita (doamna in charge cu despaduchiatul castelului). Dialogul era soptit si delicat de bine intentionat, dar pe fundalul de cantina scolara in care se isca brusc un cutremur magistral. Amuzata fiind de grija lor in vacarmul iscat si intretinut de o varietate larga de chestii metalice si foarte zgomotoase, m-am prelins usor de sub pilota si am constatat ingrozita ca sunt in plina iarna (de aia cu zapada rascolita in mare ciuda si de friguros efect).
Am studiat cu ochi mici si neprietenosi calendarul (deh, ar cam fi explicatii) am executat in mare viteza dusul, dantura si freza in acelasi timp, dupa care am navalit lansata in bucatarie pentru micul dejun reusind sa troznesc magistral in traiectoria mea si cosul de gunoi…..dap, acum m-am trezit !
Toate fiind rezolvate eficient si de mare spectacol, m-am pregatit constincioasa de marea expeditie catre serviciu. Canadiana-check, fular-check, cizme-super check si bineinteles My Magic Hat. Da, ea, cea care mi-a fost alaturi toata iarna, relatie turbulenta, neinteleasa si condamnata de cei din jur dar calda si implinita pentru noi.
Si iata-ma plecata in taigaua bucuresteana….frate, da’ ninge rau!...palaria pe ochi si ochii-n trotuar. Si da-i si lupta, si lupta si da-i….conditii vitrege my friend…am traversat toate strazile cu gandul optimist ca m-a facut mama cu noroc si m-o feri si pe mine de vreo inaltare subita ca rezultat drastic al unei interactii neprietenoase cu vreo masina.
Si chiar a fost cu noroc, ca am evitat la milimetru o masina (parcata ce-i drept), am izbit doar o creanga(palaria nu a fost happy) nu tot copacul si am fost ferita subtil de un alt norocos care ar fi fost incalecat direct, victima colaterala in marsul meu triumfal spre birou…ursii polari ar fi invidiosi pe mine… si focile un pic!
Misiune indeplinita cu succes si fara victime!
Iata-ma la birou pentru o noua zi de experiente minunat de plictisitoare si mustind ganduri negre la momentul in care va trebui sa refac expeditia de incheiere a zilei….dar sunt happy!
Daca de ziua lu’ Sfantu’ al Valentin nu ati vrut sa va distrati, va ofer Craciunul in editie de februarie! Nu e minunat?
Am studiat cu ochi mici si neprietenosi calendarul (deh, ar cam fi explicatii) am executat in mare viteza dusul, dantura si freza in acelasi timp, dupa care am navalit lansata in bucatarie pentru micul dejun reusind sa troznesc magistral in traiectoria mea si cosul de gunoi…..dap, acum m-am trezit !
Toate fiind rezolvate eficient si de mare spectacol, m-am pregatit constincioasa de marea expeditie catre serviciu. Canadiana-check, fular-check, cizme-super check si bineinteles My Magic Hat. Da, ea, cea care mi-a fost alaturi toata iarna, relatie turbulenta, neinteleasa si condamnata de cei din jur dar calda si implinita pentru noi.
Si iata-ma plecata in taigaua bucuresteana….frate, da’ ninge rau!...palaria pe ochi si ochii-n trotuar. Si da-i si lupta, si lupta si da-i….conditii vitrege my friend…am traversat toate strazile cu gandul optimist ca m-a facut mama cu noroc si m-o feri si pe mine de vreo inaltare subita ca rezultat drastic al unei interactii neprietenoase cu vreo masina.
Si chiar a fost cu noroc, ca am evitat la milimetru o masina (parcata ce-i drept), am izbit doar o creanga(palaria nu a fost happy) nu tot copacul si am fost ferita subtil de un alt norocos care ar fi fost incalecat direct, victima colaterala in marsul meu triumfal spre birou…ursii polari ar fi invidiosi pe mine… si focile un pic!
Misiune indeplinita cu succes si fara victime!
Iata-ma la birou pentru o noua zi de experiente minunat de plictisitoare si mustind ganduri negre la momentul in care va trebui sa refac expeditia de incheiere a zilei….dar sunt happy!
Daca de ziua lu’ Sfantu’ al Valentin nu ati vrut sa va distrati, va ofer Craciunul in editie de februarie! Nu e minunat?
Arta de a trai plat
Sau cum poti trai eludand gratios orice dorinta de-a accede social, profesional, material sau de-a te simti implinit facand ceva care sa-ti placa cu adevarat. Eu fac asta cu succes de cativa ani si pot spune ca am ridicat acest mod de viata la rangul de arta. Nu numai ca am evitat spectaculos implinirea pe orice plan, dar am reusit sa ma si conving ca sunt fericita asa in monotonia extrem de plata a existentei mele zilnice.
Si in idilicul meu peisaj mort se trezeste cate un neavenit cu maniere marlanesc de indoielnice sa dea cu batul in balta traiului meu boem anuntand impliniri personale si minunat de speciale in simplitatea lor! Foarte nedelicat si lipsit de respect, as zice eu, sa faci publice impliniri de visuri si alte demaraje in tromba, cand cel de langa tine vietuieste pasnic in mocirla lipsei de idei razboinice despre catararea pe scara socialo-profesionalo-bla bla!
Detesc trezirea asta in stropii demarajelor brutale facute de apropiati sau trecatori care nu au apreciat arta mea de a trai plat….niste ignoranti!
De ce trebuie acum eu sa ma sterg viguros, sa sar pe calul alb al marii idei, sa devin stralucitorul cavaler al succesului si sa fiu invidiata de toti aia marunti care nu au detenta mea si nici calul la fel de armasar ca ideea mea?!
Chiar nu poate fi suficient sa-ti traiesti viata fara stachete stabilite arbitrar de regulile nescrise ale multimii?! Vreau sa stau lejer si sa-mi bucur mintea cu maruntisuri banale sau idilice, in loc sa alerg ca disperata pentru a fi in turma celor multi si isterici aflati in goana dupa succes.
Vreau doar succesul de a fi boemul om care traieste genial de plat!
Si in idilicul meu peisaj mort se trezeste cate un neavenit cu maniere marlanesc de indoielnice sa dea cu batul in balta traiului meu boem anuntand impliniri personale si minunat de speciale in simplitatea lor! Foarte nedelicat si lipsit de respect, as zice eu, sa faci publice impliniri de visuri si alte demaraje in tromba, cand cel de langa tine vietuieste pasnic in mocirla lipsei de idei razboinice despre catararea pe scara socialo-profesionalo-bla bla!
Detesc trezirea asta in stropii demarajelor brutale facute de apropiati sau trecatori care nu au apreciat arta mea de a trai plat….niste ignoranti!
De ce trebuie acum eu sa ma sterg viguros, sa sar pe calul alb al marii idei, sa devin stralucitorul cavaler al succesului si sa fiu invidiata de toti aia marunti care nu au detenta mea si nici calul la fel de armasar ca ideea mea?!
Chiar nu poate fi suficient sa-ti traiesti viata fara stachete stabilite arbitrar de regulile nescrise ale multimii?! Vreau sa stau lejer si sa-mi bucur mintea cu maruntisuri banale sau idilice, in loc sa alerg ca disperata pentru a fi in turma celor multi si isterici aflati in goana dupa succes.
Vreau doar succesul de a fi boemul om care traieste genial de plat!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)